Speranţa...

În zborul ei voi fi şi eu... gândind la măreţia unui albastru şi primitor cer. Va dori să mă aibă cu ea, în amintirea unei clipe rămase... prizoniera secundei eterne. Parcurgând necontenit direcţii opuse, nu vom găsi drumul ce se va frânge sub paşii greoi. Voi părăsi traiectoria cu marginile însumate...

Sunt stăpânită de dorinţa lăuntrică, de a urca până în culmea unei stânci, ce-mi va oferi doar panorama unei vieţi viitoare. Nu vreau să implic nimic din gândul unei vieţi prezente, de frică să nu-mi însoţească şi viitorul...
Ne e frică de noi... ne e frică de aşteptarea necunoscutului, ştiind că ne priveşte şi noi nu-l putem vedea...

Lumina...

Labirint!! ...ghiceşte... de ce mă luminează privirea unei iubiri, contaminându-mă de fericire?
E timpul... mii de ani pentru a uita o persoană, ca ea să se facă văzută la lumina unei licăriri al sărutului dăruit în colţul unui zâmbet...
Nu mă pierde, încă sunt aici, dar nu pot înţelege schimbările culorilor nopţii...