Ajunge o secundă... Unde?

Te simţi mizer şi fără o povaţă, te simţi un dar, dar, fără a putea spune un măcar...
însemni ceva pentru prima oară, dar mai apoi eşti alungat, lăsat să moară... fără măcar să-i doară.
Sunt seri când crezi că totul se rezumă la glume descrise de zâmbete incerte, schiţate cu avariţie peste dinţii tăioşi, mascaţi cu milă.
Eşti depăşit de valul unei vieţi!

"Mă prefac că nu aud, e imposibil să nu se facă văzut..."

Un vuiet se aude în depărtare... creşte şi te surzeşte, redându-ţi linistea unei piedici, ce nu te lasă să te ridici.

"Revino-ţi, nu te lăsa pradă vorbelor ce te strâng, pentru a te transforma în fărâme..."

Un strop te desparte, se face pierdut într-un respir lung, pentru a te sufoca... te lăsa fără respir.

"Povara e grea, dar vei rezista!"