Amintiri

Linişte împietrită... ajungi până la inima unei tainice seri.

Colindând vase, doar atât îţi cer: lasă-mi văpaia unui dulce sărut, uneltirile unei vulcanic sătuc, unde doar vântul înţelege chemarea unei suspir auzit, pentru a fi născocit.

Brodez cu ştiinţa unei dăruite răbdări, nu chem ajutor de la nimeni, caut şi acum năluciri fugare, ce s-au ascuns fără urmă... şirete se închid fără zăvor, pentru a nu bănui, nici măcar o umbră.

Voi picta în cuvinte ce văd, ce simt, ce aud, ce miros... Există pensula cuvântului, văzută de cei ce masoară lungimea privirii mai mult.
Se desprind de fantasmă, în dans militar... dorul de casa îl simt, cei ce doar cad. Mirosul pătrunde fără să-ntrebe "pe unde?" că doar n-aude. Te trimite să revezi amintiri, sunete, te poate face să crezi ca să te vezi în oglinda prefacută a unei livezi...

Latura nevăzută

O mână nu poate crea universul unei veşnice puteri, dar două se roagă să fie auzite de îngerii nopţii ce veghează tăcuţi lângă tine. Simţi o mireasmă, o minune venită din deschizătura cerului albastru, un zâmbet domenşte peste străzile, unde doar vii îngână la sfatul domnesc.

- Ascultă şi taci, nu ai tu cuvinte să poţi lor transmite dorinţa marilor paşi. Doar eu, păzitorul şi apărătorul ştiu să îndrept pe cel nevoiaş.

- Nu caut dreptate, nici mângâiere, ci voia lui sfântă să-şi facă lăcaş, în sufletul meu gol de atâta tristeţe şi fără scăpare, să-i cruţe greşiţii lui paşi.

Simt împlinire uitându-mă spre ceruri fără grai, împletesc cunună spre iertare şi rugăciune.

Doar ele trei...

Începi glorios să visezi la o viaţă, ce promite momente pierdute printre ramurile copacilor, primăvara. Dar frigul a golit până la ultima crenguţă, lăsând loc zăpezii să-şi facă culcuş. Albul lasă frigul să se strecoare în cel mai călduros loc, blocat de gheaţa ţurţurilor unei resemnate ierni, oferind posibilitatea de a dărui, pentru a putea primi vise decolorate de umbrele izolate, într-un frumos anotimp, vara...

Şoapte neauzite ... /"Cuvinte nespuse"

Spune-mi lucruri lipsite de raţiune, lipsite de licărirea unei infime verticalităţi;
Spune-mi poveşti în care înfrântul învinge starea unei inimi împietrite ;
Spune-mi unde se ascunde vergeaua de fier ce suspendă răspunsul întrebării descusute;
Spune-mi că se aud încercările de descătuşare ale sufletului cu aripi frânte;
Spune-mi că tăcerea ascunde cuvintele amorţite, că nu merită să fie învinuită;
Spune-mi că dorul practică sensul unei existenţe independente, pline de speranţă;
Spune-mi că magia unei iubiri încetează, lăsând să se vadă ce ascunde valul castităţii;
Spune-mi că există un mâine...
Spune-mi că ce-mi vei spune, va spune ce alţii n-au spus.

Spune-mi şoptit că am greşit, cerându-ţi să-mi spui ce alţii n-au spus până la apus.

(Pictura a fost realizată de Dorina Costras http://www.picturi.com/pictura-4698.html )

Due

Quando saremo due saremo veglia e sonno
affonderemo nella stessa polpa
come il dente di latte e il suo secondo,
saremo due come sono le acque, le dolci e le salate,
come i cieli, del giorno e della notte,
due come sono i piedi, gli occhi, i reni,
come i tempi del battito
i colpi del respiro.
Quando saremo due non avremo metà
saremo un due che non si può dividere con niente.
Quando saremo due, nessuno sarà uno,
uno sarà l’uguale di nessuno
e l’unità consisterà nel due.
Quando saremo due
cambierà nome pure l’universo
diventerà diverso.

Erri de Luca- Due