Linişte împietrită... ajungi până la inima unei tainice seri.
Colindând vase, doar atât îţi cer: lasă-mi văpaia unui dulce sărut, uneltirile unei vulcanic sătuc, unde doar vântul înţelege chemarea unei suspir auzit, pentru a fi născocit.
Brodez cu ştiinţa unei dăruite răbdări, nu chem ajutor de la nimeni, caut şi acum năluciri fugare, ce s-au ascuns fără urmă... şirete se închid fără zăvor, pentru a nu bănui, nici măcar o umbră.
