Acolo... undeva

Viaţa ta e în mâinile unei nopţi ce alină durerea lacrimei luminânde. Vrei să o prinzi uşor, dar ea nu te lasă... vrea să mai zăbovească măcar un ceas, apoi să-şi ia rămas bun, urmând destinaţia raţională ce va justifica esenţa echivocă...

Nimic

Trăieşti într-o lume atât de mică, pentru a te transforma în fărâme...
Gândeşti şi acţionezi înzestrat cu calităţile unei diferenţe dintre debitul sporit al uni salut de la depărtare şi valoarea exclamaţiei nesemnificative pentru minutul următor. Bucuria de a fi recunoscut, îţi îndreaptă speranţa cu neputinţă de realizat.
Libertatea incapacităţii te lasă fără vigoare...

Dar...

Plecând capul găsesc inutilă deshidratarea schiţei zâmbetului sufletului meu... Atât de rece, compactă şi densă este frământarea ce zace lângă muşuroiul împietrit al unei vieţi măsurate cu picătura ceasului de lemn. Doar atât a rămas din seva curcubeului argintat... vezi ceva? Nu, e doar reîntoarcerea clipei visate...