Viaţa ta e în mâinile unei nopţi ce alină durerea lacrimei luminânde. Vrei să o prinzi uşor, dar ea nu te lasă... vrea să mai zăbovească măcar un ceas, apoi să-şi ia rămas bun, urmând destinaţia raţională ce va justifica esenţa echivocă...
Atât de puţin putem exprima prin cuvinte…
Suntem ca o picătura ce cade fără încetare pe drumul vieţii până când se va evapora. Să încercăm să facem ca paşii noştri să nu fie şterşi, să lăsăm o urmă a existenţei noastre. Oare drumul nostru, va duce undeva?