Ajunge o secundă... Unde?

Te simţi mizer şi fără o povaţă, te simţi un dar, dar, fără a putea spune un măcar...
însemni ceva pentru prima oară, dar mai apoi eşti alungat, lăsat să moară... fără măcar să-i doară.
Sunt seri când crezi că totul se rezumă la glume descrise de zâmbete incerte, schiţate cu avariţie peste dinţii tăioşi, mascaţi cu milă.
Eşti depăşit de valul unei vieţi!

"Mă prefac că nu aud, e imposibil să nu se facă văzut..."

Un vuiet se aude în depărtare... creşte şi te surzeşte, redându-ţi linistea unei piedici, ce nu te lasă să te ridici.

"Revino-ţi, nu te lăsa pradă vorbelor ce te strâng, pentru a te transforma în fărâme..."

Un strop te desparte, se face pierdut într-un respir lung, pentru a te sufoca... te lăsa fără respir.

"Povara e grea, dar vei rezista!"

Sacrificiul tău...

Dăruim şi aşteptăm să ni se ofere.
Literele nasc cuvinte, dar ele mor pentru a căuta lumina caldă a nopţii târzii. Se vor oferi să ne ajute, dar aripile ce le înalţă, le-a purtat inevitabilul... s-au stins cu speranţa că într-o zi se va face lumina.
Citim printre rânduri şi golim sensul ultimului gând, vor răsări altele, altele... dar nu alungând si ce-a mai rămas.

"L’amore è costruire e costruire è sapere e potere rinunciare alla perfezione."

Doze de cristal

Te gândeşti că va apărea ea...
O voce te roagă să stai, totul strigă! Atît de încet, încât fumul sunetului gol va licări printre două flăcări căzute departe de pânza unei aripi... Ultima scăpare caldă, transmite emoţia unei imagini pierdute, dar nu uitate. Să nu vezi... poate fi soluţia unei vieţi lipsite de culoare, dar plină de ceea ce culoarea nu poate reda. Citesc in ochii tăi, dar nu văd, pentru a putea reda lumina ciobului de cristal.

Întreabă-mă

Fug de viaţă şi viaţa fuge de mine!
Ne vom întâlni vreodată să ne privim faţă în faţă şi să ne spunem una alteia ce căutăm, ce simţim, ce stradă alegem...? Atunci vom şti că nu e uşor să fim singuri, atât de singuri încât nu stim dacă aparţinem cuiva.
Viaţa va fi atunci lângă mine, poate nu va evita să întrebe dacă are nevoie de răspunsul pe care îl căuta.

Dreapta stângăcie

Pedalând cu forţă şi de dor, va ajunge un înger călător.
Doar el ştie visul unui cântec grăitor. Vor trece peste noi si anii... amintirea unei iubiri stângace va reuşi să ajute inima dreaptă pierdută... fără o forma definită.
Vei pierde gândul, departe te pândeşte glasul... dar ochiul nu aude, ca să vadă...
Zăreşte, taci, ascultă şi slujeşte... Pe cine?
Pe ea... viaţa plină de poveste.

Prizoniera unui vis de vara...

Se nasc, privesc şi se-nfioară
Nu ştiu de vor zbura sau vor să moară
Privesc cu teamă pentru prima oară
E el... fiorul emoţiei de primavară!

Vântul o face să tresară,
Când printre ramuri o înfăşoară
Cu-n gest grăbit, misterios o înalţă
Purtandu-i aripi pe un fir de aţă.

Felicità

L'infelicità è l'incapacità di ammettere il bene che ci circonda tutti i giorni della nostra vita per ignoranza del bene stesso. Tanti momenti belli sfuggono alla nostra mente e ciò, dà come risultato un quandro felice in una cornice triste...
Copriamo di sabbia momenti legati da una stessa lingua, di un patrimonio comune... quello della gioia, infuocata da una fiamma che si chiama felicità.
Da un terreno coltivato con momenti felici si può acquistare emozione, sensibilità, intensi momenti di amicizia, amore attacamento... non dobbiamo soffocare, far morire tutto immergendoli nella acqua del pessimismo, della infelicità.
La conoscenza con la felicità si fa praticando le cose che ti porta allegria, o vedendo gli altri felici... così inizia la conoscenza del nuovo mondo, della vita felice che è fondamentale, ciò, una cosa che non può non essere.
L'infelicità non deve essere pensata, deve essere come una sostanza volatile, ma anche essa profumata, perchè non può essistere, non può essere distinta la felicità senza l'infelicità. Sono quasi identiche, unite da un stato che le sovrappone, che facilità uno scambio come se fossero affamate una dell'altra.