Plecarea

Caut un zbor spre ajutorarea sufletelor

Îl găsesc uimit, și-l privesc încremenit

Îmi dojenește pașii, spre zborul prăpastiei

Uit de neputință, pentru acea foiță...

 ”Un copil orb, călăuzit de mama sa, admira florile de cireș...

Cine știe ce vede un copil orb când miroase florile sau când ascultă păsările cântând? Cine știe ce vede fiecare din noi din intimitatea orbirii noastre-și fără să greșim, fiecare din noi este orb într-un anumit fel, așa cum fiecare dintre noi vede lumea într-un fel unic.
...
Să ne gândim cum fiecare dintre noi este orbit de lucrurile de care se teme. Dacă ne temem de înălțime, suntem orbi față de smerenia pe care o aduc perspectivele vaste. Dacă ne temem de păienjeni, suntem orbi la splendorile și la pericolul pânzei de păianjen. Dacă ne este teamă de spațiile mici și închise, suntem orbi la tainele singurătății neașteptate. Dacă ne este teamă de schimbare, suntem orbi la belșugul și la diversitatea vieții. Dacă ne este teamă de moarte, suntem orbi față de misterele necunoscutului. Și din moment ce teama de ceva este ceva pe deplin omenesc, orbirea este inevitabilă. Și fiecare dintre noi trebuie să lupte pentru a o depăși.(...) Fiindcă în cursul vieții, noi toți ne poticnim și luptăm, în mod repetat, în cadrul și în afara relației, în cadrul și în afara grației integrității ascunse a vieții. Iată de ce avem nevoie unii de alții, cel puțin în parte. Pentru că adesea relația noastră ne ajută să trăim unitatea și unicitatea lucrurilor.

Facem acest lucru, în cursul vieții, fiind pe rând copilul orb, călăuzitorul plin de iubire și floarea nebănuită- fără să știm cine suntem chemați să fim până când nu am învățat ceea ce avem de învățat.”
Mark Nepo, Cartea trezirii

”Cu ce scop studiați shastras-urile sau alte scrieri sfinte? Dacă o faceți pentru a cunoaște adevărul, vă pierdeți timpul. Vă veți dezvolta memoria, atâta tot. A învăța este ceva foarte diferit de a cunoaște. Acumulând referințe despre Dumnezeu, despre adevăr și despre suflet, devenind abili în a furniza răspunsuri gata făcute, veți semăna din ce în ce mai mult cu un robot. Adevarul ...nu se află în nici o carte. El este în voi, el este voi. Învățăturile cele mai frumoase rămân literă moartă pentru acel care nu a găsit lumina în el însuși. Cunoașterea livresca este chiar toxica pentru ignorant. Shastras-urile nu au sens și nu sunt fecunde decât dacă abordați mai întâi realitatea din voi înșivă. Văd bine ceea ce faceți: studiați și vă delectați cu ceea ce găsiți în cărți, fără a face nici cel mai mic efort în direcția cea bună. Dar cât este de falsă și găunoasă aceasta satisfacție! Ajung să cred că nu doriți să cunoașteți adevărul, ci să treceți drept înțelepți...„ Osho

”Se întâmpla uneori ca un om sa intre în apă și să se mulțumească sa înoate. El nu e diferit de cel care rămâne pe mal. Tot ceea ce vă împiedică să plonjați și să vă pierdeți, echivalează cu plaja. Priviți-i pe cei care înoată în lumea gândurilor. Ei își imaginează că au pornit deja, că sunt departe de malurile banale. Ce iluzie! Ei ignoră totul din profunzimea care îi susține la suprafață. Murind..., Mahavira dicta mesajul următor destinat lui Gantama, un discipol pe care el îl iubea mult: ”Spuneți-i lui Gantama ca el a traversat bine râul, dar acum de ce se agață de mal? Spuneți-i sa-și dea drumul. Despre ce mal era vorba? Despre malul ideației, de care nu reușesc sa se îndepărteze cei care fac mișcări de bras în capul lor. Cei în a căror cap agitația nu a încetat încă. Adevarul se atinge prin scufundare, nu înotând sau păstrând capul în afara apei. Părăsiți malul gândurilor, plonjați în adâncul vidului.” Osho, Religia autentică.

Închisoarea uitării

Să nu mai crezi în nimeni,
Să nu mai crezi în doi
Să nu mai crezi în tine, lăsându-ne pe noi.
Să nu mai crezi în stele, în purpurea albastră
Să nu crezi în dânșii, ce vor să-ți vestească
Că apa nemuririi a inventat-o crezul
Ruga de pe urmă, cântată în al tău suflet.

Îngână dacă cerul, te lasă să nu urlii
Ca nimeni să nu-nteleagă ale tale rime.
Sunt imne dedicate unei încăperi
Ce a avut grijă, ca tu să nu pieri.
Esența unei vieți, uitate nicăieri.

 

  

 

Acoperământul Tău, m-a protejat mereu

Ești Mama din vis, ce nu s-a stins

       ... ești de neatins...

drumul mântuirii, în valiza firii.

vântul și ploaia golesc repede foaia.

 

Și îngerii cântă, pentru că ești Sfântă

Nimic nu încape decât o carte

Rugăciunea faptei.

Lupta nu cedează când e lovită sub centură, ci ambalează dorința de a reuși.
Crucea se imprimă, rămâne doar ea legata de-o stea, e o speranță, ce poate mă va ridica din mocirla asta atât de grea. Îmi ia respirul, îmi leagă mâinile, mă ține să nu zbor, ce se întâmplă dacă nu cobor nici macar cu-n stol... ce știe și drumul și sensul, fără să-ntrebe.. ți-e dor... ??