Închisoarea uitării

Să nu mai crezi în nimeni,
Să nu mai crezi în doi
Să nu mai crezi în tine, lăsându-ne pe noi.
Să nu mai crezi în stele, în purpurea albastră
Să nu crezi în dânșii, ce vor să-ți vestească
Că apa nemuririi a inventat-o crezul
Ruga de pe urmă, cântată în al tău suflet.

Îngână dacă cerul, te lasă să nu urlii
Ca nimeni să nu-nteleagă ale tale rime.
Sunt imne dedicate unei încăperi
Ce a avut grijă, ca tu să nu pieri.
Esența unei vieți, uitate nicăieri.