Gândul bun m-aduce, atât de aproape de zâmbetul tău dulce
Gândurile nu mai zboară, e pace şi mi-e bine pentru prima oara
Dacă-mi amintesc cum m-am simţit, îmi iau pălăria şi-am fugit
Nu fug de vocea unui gând nebun, ci de prăpastia unui vultur şur
Încarcă-ţi inima de stele, să nu te mai frângă ele
Ai suferit atât de mult, lipeşte tot ce s-a rupt.
Doar ştii că numai aşa, vei putea să cânţi cu inima... până la cea mai îndepărtată stea
Să-audă şi norii, şi ploaia vocea unui suflet trezit din zâmbetul trist...
Ocoleşte stropul de pe obrazul tău, şi lasă loc ploii
Pură te mângâie strigând pe lângă vânt
Evaporând cel mai rău gând.
E bine... e TOAMNĂ! :)
